Unde e iubirea aceea care ne făcea,
o, Doamne,
să ardem de vii pe altarele de carne,
şi să râdem,
ah, să râdem,
atât de des,
atât de vii?
Unde-i fericirea aceea limpede
ca de copii?
Unde e iubirea care ne sădea pe umeri aripi
de zburam unul spre altul,
încântaţi de fericirea
de-a găsi în noi înaltul?
Unde e iubirea aceea, care ne ţinea treji
atâtea nopţi? În care visam, vorbeam, plănuiam
căsnicia ideală? În care ne puteam iubi mereu
fără osteneală?
Unde-s poeziile acelea care ne ardeau buzele,
unde-s cântecele noastre? Dansurile,
promisiunile, cuvintele?
Toate s-au dus!
Au rămas doar mormintele...
© Cosmin Soameş - http://poeziisialtenebunii.blogspot.com/