Să n-ai la cine spune noapte bună
când seara urcă-n sânge cu întuneric.
Sufletul, lup singuratic, să-ţi urle la lună
un cânt de damnat, luciferic.
Femei să nu-ţi dezvăluie taina trupului gol,
la uşa cărnii tale nimeni să nu bată.
Veşnic să aştepţi în tăcere un sol
care nu va veni niciodată.
S-adormi chinuit pe ruguri de vise,
să te trezeşti năduşit, să chemi, să implori.
Nopţile să te poarte prin deşerturi întinse
iar dimineţile să-ţi fie acoperite de nori.
Să munceşti ca un sclav, fără să ştii pentru cine,
să înghiţi fără poftă o hrană lipsită de gust,
să bei doar apă clocită, din ulcioare străine.
Să n-ai viitor... Nici prezent... Nici trecut...
© Cosmin Soameş - http://poeziisialtenebunii.blogspot.com/