Mâine s-ar putea să plângi

Mi-e tare dor de tine,

iubita mea fără chip!

Dor de ochii tăi,

deşi nu le-am văzut culoarea,

de părul tău,

deşi nu-i cunosc lungimea,

de sânii tăi,

deşi nu le ştiu forma,

de sufletul tău,

neapărat frumos.

Of, cât de mult de doresc

iubita mea neîntâlnită,

nesărutată încă,

necunoscută încă.

Viitoarea mea iubită,

trimit către tine un poem de iarnă

în noaptea asta îngheţată

în care dorinţele iau forma ta

şi în care pofta mea de dragoste

te devorează,

savurând fiecare muşchi,

fiecare fir de păr şi bucăţică de piele

din fiinţa ta imaginară.

Iubita mea, necucerită încă,

singurătatea mea ţi-o fac cadou

sub forma unui cântec,

unui sărut de foc

depus pe inima ta.

Simt că noaptea aceasta

ar fi putut fi noaptea ideală a noastră,

cea în care aş fi putut să îţi ofer

dragostea mea întreagă, nepământeană,

sufletul meu netulburat

de tulburătoarele lucruri,

trupul meu neîncangrenat

de acest blestem al singurătăţii

care mă macină.

Noaptea aceasta ar fi fost cu siguranţă

cea mai frumoasă noapte a noastră,

iubită fără nume,

frumoasa mea cu trup de ceaţă.

Cu ochii arşi de febra insomniilor

ţi-aş fi citit poeme

din cărţile mele de taină,

ţie ţi-aş fi dezvăluit

gândurile mele ascunse.

Ah, dacă ai fi fost într-adevăr aici

ca să-mi spulberi singurătatea,

te-aş fi putut învăţa câtă dragoste

şi nedezvăluită pasiune

ascunde o noapte geroasă de iarnă.

Şi apoi, dimineaţa,

aş fi sărutat pentru ultima oară

buzele tale adormite,

te-aş fi privit îndelung,

să întrevăd în tine tot viitorul,

incert ca dragostea mea,

tainic ca gândurile tale,

şi te-aş fi părăsit.

Te-aş fi părăsit fiindcă iubirea mea de aventurier

n-a adus nimănui fericirea;

buzele mele sunt sărate

(au gustul lacrimilor)

ochii mei sunt mincinoşi

(au culoarea cerului senin)

carnea mea e fierbinte

(are dogoarea focului ce mistuie şi pustieşte)

iar sufletu-mi...

Sufletu-mi nici eu nu îl mai mai pot înţelege.

Bucură-te aşadar că lipseşti,

iubita mea fără chip,

iubita mea fără nume,

bucură-te şi râzi în această zi.

Căci mâine s-ar putea să plângi।


© Cosmin Soameş - http://poeziisialtenebunii.blogspot.com/

 
google185f9a04323f851a.html