Cuvintele !?

Cuvintele !?
Ce pot spune cuvintele?
Pot cuprinde ele
sentimentele mele
şi dorul de care
sunt preaplin?
Pot cuprinde ele
ochii tăi şi setea lor de senin
sau ochii mei,
scăpărând scântei
în preajma ta?
Cuvintele !?
Pot ele să cuprindă dragostea?
Dacă da,
aş umple mii de pagini de hârtie
şi ţi le-aş dărui pe toate ţie
ca să-mi poţi măsura iubirea.
Dar nu,
sentimentele nu au unităţi de măsură
pentru doi oameni ca noi,
doi oameni măcinaţi de nevoi
nepământene,
de întrebări
semănând a blesteme.
Cuvintele
nu pot cuprinde
decât lucruri
şi sentimente mărginite,
nu patimi şi doruri
infinite
cum zac în noi.
Aşa că prefer să tac
şi să visez...
Fiindcă visele trec de bariera conştiinţei,
de zidurile concretului,
visele sunt pentru cuvinte
ca sufletul pentru trup,
parte a universului
nevăzut
dar prezent.
Visele sunt un medicament
pe care îl iau mereu
ca să mă droghez
cu chipul tău, cu corpul tău,
cu dorul tău.
Şi singura teamă
mi-e să nu rămân
dependent
de tăria viselor mele cu tine.
Mi-e groaznic de teamă...

Şi nespus de bine.


© Cosmin Soameş - http://poeziisialtenebunii.blogspot.com/